Blog

10 elemente prin care se diferențiază o locuință de calitate

4 Februarie 2019

Atunci când luați în considerare achiziționarea unei locuințe, trebuie să aveți în vedere nu doar investiția financiară, ci și o investiție semnificativă de timp. Căutarea spațiului potrivit, care are potențialul să devină “acasă”, înseamnă acumularea unui volum mare de informații și un efort semnificativ de a analiza și compara opțiunile prezentate de proiectele imobiliare.

Locuințe de calitate: ce criterii le definesc?

Proiectele imobiliare abundă de epitete și promisiuni uneori nefondate, care se bazează pe lipsa de pregătire a majorității oamenilor ce caută să achiziționeze o locuință. Pentru a putea evita o astfel de situație, vă prezentăm 10 aspecte de care să țineți cont atunci când căutați locuințe de calitate înaltă.

Compartimentare, absența grinzilor și a stâlpilor la vedere

Dacă sunteți în căutarea unei locuințe de calitate, unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să țineți cont este compartimentarea. Există grinzi la vedere? Există stâlpi care încarcă spațiul? Camerele, bucătăria și baia/ băile sunt suficient de spațioase? O compartimentare practică înseamnă utilizarea spațiului la potențialul său maxim, un aspect aerisit și o dispunere care permite lumina să pătrundă în camere. La Avalon Estate, am lucrat cu o echipă de arhitecți pentru a asigura locuințe cu un design minimalist și curat, care valorifică suprafața existentă. Locuințele au o structură integrată, cu grinzi și coloane încorporate în pereți.

Suprafețele încăperilor

Poate primul lucru pe care îl aveți în vedere atunci când căutați o locuință este suprafața acesteia. Acordați atenție suprafeței utile, dar mai ales modului în care aceasta poate fi valorificată. Spre exemplu, un hol lung reprezintă suprafață utilă, însă funcționalitatea lui reală este discutabilă.
O locuință spațioasă și bine compartimentată influențează confortul întregii familii și nevoia fiecărui membru de intimitate. Fiindcă este o investiție pe termen lung, trebuie să luați în calcul nu doar suprafața necesară în prezent, ci și să estimați necesitățile din viitor. La Avalon Estate, apartamentele de două camere au o suprafață utilizabilă de aproximativ 70 de metri pătrați, pentru un confort sporit.

Înălțimea liberă optimă

Înălțimea liberă se referă la spațiul dintre pardoseală și tavan, un aspect foarte important de luat în considerare pentru confortul membrilor. Un tavan jos influențează calitatea spațiului și a camerei.

Lumina

Luminozitatea unei încăperi creează impresia de spațiu curat și primitor. Dar care sunt lucrurile de care depinde accesul luminii în casă? Suprafața utilă, dispunerea încăperilor, compartimentarea, înălțimea liberă, amplasarea geamurilor și designul curat sunt toate aspecte importante care influențează luminozitatea locuinței.
Pentru că lumina este legată direct de bunăstarea și confortul locuitorilor, am acordat atenție fiecărui detaliu atunci când am gândit locuințele Avalon Estate.

Finisaje de calitate

În evaluarea unei locuințe de calitate, detaliile care par mai puțin importante la început pot face diferența pe parcurs. De aceea, este bine să vă documentați și să acordați atenție materialelor, finisajelor și a felului în care a fost realizată construcția, înainte de a achiziționa o locuință.
La Avalon Estate, avem o preocupare consistentă pentru calitate, durabilitate, funcționalitate sau design în dezvoltarea locuințelor, acordăm atenție specială calității materialelor folosite. Funcționalitatea va prima întotdeauna.

Fațada și izolarea termică

Tâmplăria este esențială atunci când urmăriți confortul termic al unei locuințe. Aceasta, alături de calitatea materialelor folosite pentru izolare, sunt cele care vă vor proteja pe termen lung investiția. Este important să vă puneți astfel de întrebări încă din etapa de decizie, fiind unul dintre aspectele pe care le veți descoperi mult după achiziția noii locuințe.
Locuințele Avalon Estate sunt construite cu tâmplărie din aluminiu, cu o parte invizibilă montată în perete, astfel încât bariera termală să fie cât mai eficientă. Integritatea structurală pe care o conferă tâmplăria din aluminiu a fost factorul decisiv, luând în considerare dimensiunile mari ale ușilor și ferestrelor.

Încălzire controlată

Sistemul de încălzire prin pardoseală asigură un design curat și este cea mai confortabilă, sănătosă, eficientă, silențiosă și economică soluție pentru a încălzi o cameră.
La Avalon Estate, sistemul de încălzire prin pardoseală este eficient și controlat de termostate plasate strategic, pentru a asigura o utilizare optimă și personalizată.

Regim de înălțime și număr de unități în aceeași clădire (densitate)

În crearea unui mediu plăcut de locuit, nu contează doar aspectul interior al locuinței, ci și clădirea în care se află și mediul exterior. Marea parte a proiectelor imobiliare de pe piață oferă locuințe în clădiri identice, care creează o repetitivitate inestetică, precum și spații verzi insuficiente.
Avalon Estate este un proiect imobiliar cu un concept unic, ce constă într-un mix de clădiri cu design variat, pentru a minimiza rutina estetică, și un parc central cu o suprafață de 1,3 ha.

Suprafețele vezi/ terasele

Spațiile verzi și armonia dintre mediul interior și cel exterior contribuie la un nivel ridicat al calității vieții. Prin conceptul unic al proiectului, toate unitățile Avalon Estate dispun de spații exterioare generoase – logii, terase sau grădini.

Izolarea fonică

Izolarea fonică a unei locuințe asigură intimidate rezidenților. Soluția aplicată apartamentelor din Avalon Estate constă în pereți despărțitori între camere, cu o grosime de 250 mm, din cărămizi de lut sau din gips-carton cu izolare fonică.

Citește următorul articol

Înapoi la blog

Ghid Acasă
Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării ești de acord cu modul de utilizare al acestor informații. Află detalii.