Blog

Cât de rezistente la cutremur sunt clădirile din ansamblul Avalon Estate?

4 November 2020

Cutremurele trezesc întotdeauna neliniște. Toți vrem certitudinea protecției personale și a celor apropiați. Din acest motiv găsirea unei locuințe care are dovezi tehnice tangibile că îți va proteja familia, este esențială. De-a lungul anilor, multe ansambluri rezidențiale au eșuat în a oferi soluții adecvate pentru siguranță deplină în cazul unor riscuri seismice. Avalon Estate cât de pregatit este în această privință?

În articolul de astăzi stăm de vorbă cu unul dintre oamenii din echipa noastră, pentru care siguranța ta în cazul unui eveniment cu risc seismic este prioritatea numărul 1. A fost implicat de-a lungul anilor în proiectarea celor mai înalte clădiri din România și în dezvoltarea multor proiecte imobiliare, având la activ 1.000.000 de metri pătrați proiectați. Mai mult, atât el cât și echipa sa au și un istoric academic consitent, fiind implicați în redactare normativelor moderne de proiectare seismică din România.
Tot ce ne interesează ne va spune în urmatoarele rânduri chiar el, într-un interviu dedicat viitorilor locatari din Avalon Estate.

Vorbim astăzi cu Eugen Morariu, Partner Prime Kapital, pentru a afla cine are grijă de siguranța noastră în Avalon Estate și cum a fost gândit proiectul prin prisma riscurilor seismice.

Ne poți spune cateva lucruri despre tine și experiența ta ?

Eu, împreună cu echipa mea, avem o experiență de peste 25 de ani în domeniul proiectării seismice a structurii de rezistență, fiind implicați de-a lungul timpului în proiectarea celor mai înalte clădiri din România. Mai mult, avem rădăcini adânci în domeniul academic, fiind implicați de-a lungul timpului în redactarea normativelor moderne de proiectare seismică din România (P100-92, P100-2006, P100-2013), dar și în redactarea celor mai importante coduri de proiectare în domeniul structurilor de beton armat din România.

Cum ai ajuns să fii partener în Prime Kapital ?

De-a lungul timpului am conturat și dezvoltat mai multe proiecte alături de echipa Prime Kapital. Pe parcurs, am constatat că avem o viziune comună și o apreciere reciprocă asupra modului de dezvoltare a proiectelor, iar din acel punct lucrurile au venit de la sine.

Care este rolul unui inginer structurist în cadrul echipei de proiect ?

Rolul unui inginer structurist, în special în cazul proiectelor noastre, este unul esențial, având în vedere importanța deosebită pe care structura de rezistență o are, fiind practic coloana vertebrală a acestora. Inginerul structurist, împreună cu echipa de arhitecți și ingineri instalatori lucrează îndeaproape pentru a găsi cele mai bune și sigure soluții pentru proiectele pe care le dezvoltăm.

Ce metode de proiectare și design a structurii au fost folosite în proiectul Avalon Estate ?

La proiectarea structurilor noastre folosim cele mai avansate și actuale metode la nivel mondial. Dintre programele de calcul aș mentiona ETABS, recunoscut global ca pionier în domeniul softurilor de calcul structural și seismic, folosit în peste 160 de țări la proiectarea celor mai semificative clădiri civile (Taipei 101 Tower în Taiwan, One World Trade Center în New York), dar și a unor clădiri de geniu inginesc (Stadionul Olimpic din Beijing, podul hobanat Centenario peste canalul Panama).

Pe de altă parte folosim programe de detaliere 3D a structurilor de rezistență precum Allplan și Revit, care permit o studiere exemplară în ceea ce privește elementele de execuție a structurilor de rezistență și o corelare armonioasă și precisă atât cu arhitectura clădirii, cât și cu instalațiile acesteia.

Metoda de proiectare utilizată la evaluarea acțiunii seismice este cea a calculului modal cu spectre dinamice de răspuns, iar pentru dimensionarea structurii de rezistență la acțiunile seismice s-a utilizat metoda ierarhizării capacităților de rezistență, ambele fiind metode consacrate pe plan internațional în proiectarea seismică a structurilor și metode de referință ale codului romanesc de proiectare seismică P100-2013.

Pentru proiectarea fundațiilor imobilelor s-au utilizat metode avansate de interacțiune teren-structură.

La ce grad de risc seismic sunt proiectate să reziste clădirile din ansamblul Avalon Estate ?

Întrebarea pare simplă, însă răspunsul este unul mult mai complex, deoarece rezistența unei clădiri în cazul unui cutremur depinde de mai multe caracteristici ale cutremurului: scara de magnitudine (scara Richter), adâncimea, perioada oscilațiilor, stratificarea pământului și alți factori. Istoria tuturor cutremurelor ne ajută în proiectarea unor structuri care să reziste la mișcările seismice, majoritatea având caracteristicile celor din trecut.

În practica de proiectare seismică din România, după cutremurul din 1977 s-au schimbat documentele normative de proiectare, astfel că se poate aprecia în mod global, că structurile realizate după anii 1980 prezintă un grad mai înalt de siguranță la acțiunea seismică. În conformitate cu prevederile naționale, clădirile se proiectează la secvențe de cutremur cu un interval mediu de recurență de 225 ani și 20% probabilitate de depășire în 50 ani.

Accelerația maximă de proiectare este 30% din accelerația gravitațională, practic clădirile sunt proiectate să reziste la forțe laterale care echivalează cu 1/3 din greutate acestora. Pentru comparație, accelerația maximă produsă de cutremulul din 4 martie 1977 a fost de 20% din accelerația gravitațională, iar magnitudinea acestuia a fost de 7.2 grade Richter, practic acțiunea la care a fost proiectat Avalon Estate este cu 50% mai mare.

Mai mult decât atât, metodele actuale de proiectare permit clădirilor să suporte acțiuni mai mari decât cele la care sunt proiectate, prin degradări suplimentare, fără ca acestea să pună în pericol viața locuitorilor, având numai un impact material suplimentar asupra clădirilor.

Cu ce diferă Avalon Estate față de alte ansambluri rezidențiale ?

Diferă în primul rând prin faptul că toate specialitățile: arhitectura, structura și instalațiile, au fost tratate integrat, fiecărei componente dându-i-se importanța și atenția cuvenită, ce demonstrează nu doar sustenabilitatea proiectului cât și responsabilitatea dezvoltatorului. În al doilea rând, calitatea materialelor utilizate este atent monitorizată, acest lucru fiind valabil și pentru structura de rezistență, fiind utilizat beton și armatură cu rezistență ridicată.

Ce recomandări le poți face celor care caută o casă nouă: la ce amănunte sa fie atenți, ce documentație să studieze, etc. ?

Casele sunt rezultatul unui proces, iar procesele se rafinează în timp. Deci implicit le recomand să achiziționeze proprietăți de la dezvoltatori cu experiență în domeniul dezvoltărilor imobiliare, care pun accent pe calitatea proiectelor livrate și integrarea responsabilității. Calitatea construcțiilor este un proces documentat extensiv, iar acesta se regăsește în Cartea Construcției.

Sigur ai aflat deja câteva informații prețioase la care poate nici nu te-ai gândit până acum.
Ce alte întrebări ai pentru noi? Scrie-ne pe pagina noastră de Facebook iar experții Prime Kapital îți vor răspunde cu drag.

Read next article

Back to blog

See above See more
Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării ești de acord cu modul de utilizare al acestor informații. Află detalii.