Blog

Noi spații verzi urbane: Avalon Estate salută primii 150 de rezidenți

28 Ianuarie 2019

Pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a crește stabilitatea ecosistemelor în marile orașe, spațiile verzi din zonele urbane și suburbane ar trebui să fie transformate în infrastructură verde. Printr-o strategie unică de colectare a apelor pluviale și o abordare orientată către sporirea biodiversității, proiectul Avalon Estate, dezvoltat de Prime Kapital, integrează un parc destinat rezidenților, cu rol ecologic și de agrement.

Parcul Avalon Estate: cum contribuim la creșterea de spații verzi urbane?

Prime Kapital și-a asumat angajamentul de a dezvolta un proiect integrat, unitar din punct de vedere al designului și al arhitecturii peisagistice reprezentat prin spații verzi urbane. Un prim pas în această direcție îl reprezintă finalizarea primei etape de amenajare a parcului central și a zonei verzi de pe malului lacului, prin plantarea a 150 de arbori în parcul central și în zona de pe malul lacului.

Parcul central din Avalon Estate are un design liniar, cu arbori grupați în insule, în funcție de specie. Selecția arborilor în prima etapă a fost axată pe integrarea cât mai multor specii locale (sau varietăți ale acestora) cu valoarea ecologică ridicată (Quercus robur, Salix sp., Populus sp., Acer campestre, Tilia sp., Carpinus sp.), specii exotice non-invazive (Liquidambar styraciflua, Crataegus x lavallei), specii perene care asigură varietatea de la un anotimp la altul (Fraxinus oxycarpa “Raywood”, Prunus cerasifera “Pissardi”, Sorbus aucuparia, Corylus colurna), dar și specii non-alergene sau cu nivel redus de polen.

Din punct de vedere ecologic, utilizarea cu precădere a speciilor locale, adaptate condițiilor climatice din România, susține obiectivul construirii unui mediu stabil. Integrat arhitecturii rezistente la umiditate și vegetației deja existente, acesta necesită lucrări minime de mentenanță pe termen lung. În cadrul Avalon Estate se regăsesc specii care atrag păsările și polenizatorii (Sorbus aucuparia, Crataegus sp., Prunus sp., Tilia sp.), precum și specii cu proprietăți de purificare a aerului, prin reținerea particulelor din atmosferă pe frunze (Carpinus, Tilia, Corylus, Quercus, Acer).

Conceptul Avalon Estate pune accent pe spațiile verzi urbane și întrunește criterii ecologice, funcționale și estetice. Arborii au fost plantați în grupuri de una sau mai multe specii sau aliniați în funcție de înălțimea atinsă la maturitate.

Mixul de arbori cu creștere lentă, medie sau rapidă conferă aspectul verde al ansamblului și susține conceptul de comunitate integrată al Avalon Estate, pregătind locația pentru întâmpinarea primilor rezidenți.

Citește următorul articol

Înapoi la blog

Ghid Acasă
Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării ești de acord cu modul de utilizare al acestor informații. Află detalii.