17 martie 2023

Parcul central din Avalon Estate – 7 zone distincte

Parcul central din Avalon Estate include 7 zone verzi amenajate diferit, pentru a răspunde nevoilor distincte ale unei comunități variate. Încă de dimineață, când primele lucruri pe care le vezi pe geam sunt copacii și florile mângâiate de razele blânde ale soarelui și până la apusurile fermecătoare pe care le poți admira pe malul lacului – totul este astfel gândit încât să îți aducă mai multă liniște și bucurie în viața de zi cu zi. 

Dimineața la fereastră, lângă parc

Străjuit de două fântâni decorative în cele 2 extremități, parcul este traversat și de un pârâu artificial, cu rolul de a colecta apa de ploaie, care va fi reciclată, filtrată și folosită pentru udarea vegetației. Surplusul va reintra în circuitul natural: va ajunge în Lacul Pipera, după ce va fi „curățat” de hidrocarburi și impurități prin intermediul lagunei amenajate special în acest scop. 

7 zone pentru relaxare și activități în aer liber 

 

Amenajarea peisagistică a parcului central din Avalon Estate este variată și nerepetitivă. Zonele cu gazon sunt alternate de cele cu nisip sau tartan, potrivite pentru jocurile copilăriei.  

Părculețul celor mici

Alte spații, așa cum sunt pajiștea și pădurea urbană le oferă și celor mari posibilitatea de a petrece timp la iarbă verde, la un picnic sau o plimbare de seară.  

Zona „Jocuri de apă” din parcul central

 

Există și o zonă dedicată activităților sportive, inclusiv un teren de baschet. Amatorii de sport vor avea la dispoziție și posibilitatea de a face jogging sau ciclism. Toate acestea, într-un mediu sănătos, sigur și verde. 

Vedere aeriană a parcului din Avalon Estate. Randare.

Parcul central a fost împărțit în 7 zone distincte, pe care noi le-am numit „insule”, fiind de sine stătătoare și amenajate în stiluri diferite:

  • Insula 1 – Izvorul. Este și intrarea principală, având ca element central apa. De aici începe cursul inițial de apă într-un mediu stâncos, liber. Aleile vor fi pavate cu beton dezactivat.
  • Insula 2 – Pajiștea urbană. Locul de joacă al copiilor și adolescenților pune accent pe elementele naturale: copaci, gazon, pietriș, plante decorative.
  • Insula 3 – Pădurea urbană. Un loc unic, în care cursul apei traversează o mică pădure urbană. 
  • Insula 4 – Zona familiei active. Include un teren de baschet, iar pe jos va fi tartan. Va fi inclusă, însă, și o zonă cu nisip.
  • Insula 5 – Părculețul celor mici. Așternut cu covor de cauciuc, locul de joacă este conceput pentru a le oferi bucurie celor mai mici membri ai comunității.
  • Insula 6 – Jocuri de apă. Cu siguranță acesta va fi locul în care veselia va fi la ea acasă, mai ales în timpul zilelor călduroase de vară. Fântâna înconjurată de pietriș va avea în preajmă bănci din beton și lemn.
  • Insula 7 – Estuar:  zona în care se află și laguna cu rol de filtrare a apelor pluviale. În capătul acestei zone va fi amenajată o scară care oferă acces către promenada Lacului Pipera.

Împărțirea pe zone a parcului central din Avalon Estate. Plan peisagistic.

Mai puține locuințe, dar mai mult spațiu pentru parcul central din Avalon Estate

Suprafața construită în Avalon Estate este redusă, iar densitatea este mică: ansamblul cuprinde doar 746 unități cu maximum 4 etaje, construite la standarde înalte de calitate și siguranță, pe o suprafață totală de 8,1 hectare. Am integrat astfel mai multe spații naturale, în care să te poți bucura din plin de libertate și de activități plăcute. 

 

Am putea spune despre Avalon Estate că este un cartier al viitorului, datorită completării armonioase a elementelor naturale cu designul arhitectural și grație proiectării sustenabile. De altfel, integrarea peisajelor urbane ca ecosisteme devine o necesitate tot mai stringentă, pentru a combate efectele nocive ale încălzirii globale accelerate. Raportul ONU Habitat 2022 evidențiază în mod special acest fapt.  

Verdeață în parc

Avalon Estate: un ansamblu pentru mai multe generații 

Ansamblul nostru rezidențial prioritizează viața în ansamblul ei, nu doar locuirea. Faptul că poți să petreci timp în aer liber oricând dorești, pe propria terasă, pe balcon sau în parcul central, accesibil în doar câteva minute, este un avantaj major.  

Townhouse-urile din Avalon Estate. Amenajare terasă. Randare versus realitate.

Structura de rezistență a clădirilor, ca și compartimentarea locuințelor au fost realizate așa încât să asigure în primul rând siguranță, dar și să eficientizeze spațiul. Astfel, le poți da camerelor luminoase și spațioase destinațiile dorite, în funcție de nevoile și preferințele tale. 

Avantajele traiului în mijlocul unei comunități rezidențiale 

Baza societății o constituie micul social: familia, prietenii, vecinii. Calitatea vieții unei persoane crește sau scade direct proporțional cu calitatea relațiilor sociale. Zeci de studii de specialitate au confirmat acest fapt, arătând că oamenii au un grad de mulțumire mult mai ridicat atunci când își petrec viața într-un mediu prietenos, care încurajează contactele sociale și activitățile comune.  

Familiile cu copii mici se vor putea bucura de mai mult timp petrecut împreună, dar și pentru activitățile proprii, datorită includerii grădiniței în cadrul ansamblului. Mai mult decât atât: la vârsta la care copiii vor crește suficient cât să fie lăsați să iasă singuri afară, vor avea la dispoziție un spațiu generos și sigur: zone de parc și alei pe care traficul auto nu este permis.  

 

Copii în curtea grădiniței din Avalon Estate. Randare.

Copilăria de care se vor putea bucura din plin în Avalon Estate va fi baza solidă pe care se va construi personalitatea lor de mai târziu. În apropiere, oferta variată a instituțiilor de învățământ de prestigiu va oferi o alternativă educațională în apropierea locuinței. Iar și mai târziu, zona de business din Aviației-Pipera le va putea oferi posibilitatea de a lucra în apropierea casei.  

Avalon Estate, vedere de ansamblu

 

Tinerii sau cuplurile la început de drum se pot bucura de maximum de intimitate în apartamentele penthouse, înconjurate de 4 terase proprii.  

Familiile extinse sau profesioniștii care au nevoie de un spațiu dedicat pentru a lucra de acasă se pot orienta către variantele duplex sau townhouse – un concept inspirat din arhitectura nordică și care se bucură de succes în cele mai exclusiviste zone ale capitalelor istorice europene. 

Exterior townhouse-uri sau case înșiruite

Apartamentele urbane, de la studiouri până la duplexuri, sunt variate și potrivite pentru toate vârstele, în funcție de dorințe și necesități particulare. Mediul este mai mult decât prielnic pentru cei care doresc să își aducă aproape și alți membri ai familiei sau grupul de prieteni.  

Iată cum acest ansamblu a fost gândit așa încât să ofere o soluție viabilă pe termen lung pentru oamenii de toate vârstele și să le pună la dispoziție locuințe durabile, gata să crească și să ocrotească mai multe generații la rând.  

 

 

Newsletter Prime Kapital

Dacă dorești să fii contactat de reprezentanții Prime Kapital în vederea transmiterii de informații despre proiectul Avalon Estate, te rugăm să completezi formularul din secțiunea Contact.

Telefon Avalon 0771236453 Sună acum Telefon Avalon 0771236453 Sună acum
Email AvaonContact Contactează-ne
×

Fii la curent cu cele mai noi
informații din Avalon Estate!

Abonează-te la newsletter!